furtunile sufletului meu

cand am parasit sau am fost parasita fost fie un ger crancen, fie o ploaie nesfarsita...
vorba cantecului..." si ploua, ploua, ploua peste inima mea..."
soarele a zambit strengar cateva saptamani acum mult timp dandu-mi franturi de povesti de dragoste care nici macar nu erau ale mele.
astept finalul ploii ca sa pot zambi iar cu zambet de iubire, ca sa poata veni iar la mine si sa ma stranga in brate si sa stiu ca toate furtunile s-au terminat, ca va fi mereu soare pentru noi...

my dreams...

vorbeam aseara despre semnele sub care ne nastem: apa, aer, pamant, foc... si cum sa ne decoram camera in functie de ele.
a rezultat ca eu voi pune norisori in camera mea... :) si anume roz.

cred ca visele noastre sunt cel mai de pret lucru la care nu trebuie sa renuntam...
cred ca noi, si felul nostru de a fi cand eram mici nu ar trebui sa se schimbe sub niciun pretext.

crestem oare pe masura ce inaintam in varsta? sau adunam temeri, griji care ne indeparteaza de la visele noastre initiale? uitam cine suntem pe masura ce ne "maturizam"? eu zic ca da. si ca ar trebui sa revenim la inocenta, la credinta, la iubire...la lucrurile simple. la simturile noastre care nu dau gres niciodata si sa uitam de ratiunea impusa de altii. sa pastram doar regulile care nu pot fi schimbate sub absolut nicio forma.

si sa nu lasam pe nimeni sa ne fure visele si zambetul. si sa plutim pe un norisor roz, de ce nu? cine ne impiedica? :)