cred ca cel mai mare curaj pe care il poate avea cineva este sa recunoasca cu adevarat ceea ce simte.
cateodata spunem doar o parte din poveste si o accesorizam putin facand lucrurile sa para mai putin serioase, nu atat de grave sau ca sa nu parem ingrozitor de caraghiosi in fata prietenilor nostri.
este normal ca nimeni nu poate vedea povestea asa cum o vedem noi...sau intelege. si iar este normal ca o persoana dezgolita de secrete sa nu mai fie la fel de interesanta.
cred in acelasi timp ca putem citi dincolo de cuvinte si intelege dincolo de gesturi.
ca un singur lucru face cat o mie de cuvinte...
ca femeile simt infinit mai multe decat barbatii...
ca doar spunand ceea ce simtim si riscand sa nu fim intelesi, punandu-ne inima in palma acelui pe care il iubim avem singura sansa la iubire... singurul mod de a obtine un raspuns sau o tacere.
