ne nastem cu nevoia de iubire...am mai spus asta...ne nastem cu dorinta de a ne implini prin gasirea acelui suflet pereche...
si asa tot cutreieram prin viata...mergem cand pe iarba care ne gadila talpile, cand pe vreascuri care ne inteapa...
ne oprim langa cel / cea care ne fura inima si ne simte asa cum suntem. si atunci ne oprim, gandindu-ne "oare sa fiu eu asa de norocos? da, poate ca sunt"...
iubirile amagitoare mi se par cele mai crunte, e ca si cum cineva face glume pe seama ta... iti ofera ceva sa vada daca tu mai crezi in iubire... si tu iei de buna credinta totul si cazi in cel mai adanc abis...
iau iubirea amagitoare si ma uit la ea... o rasucesc pe toate partile si o vad asa cum este: mica, meschina, falsa... da, si el s-a indragostit de ceva ce ar putea fi. dar daca totusi va gasi ceva mai frumos sau mai bun. ca doar viata e scurta si merita traita... de ce linistea asta, e ciudat sa fii cu cineva si sa te intregeasca, cand poate totusi se poate mai altfel, mai bine...
urasc iubirile injumatatite, urasc tacerile si mastile...
vreau simplu, vreau intreg. se mai poate?
