Fiecare avem cel putin o masca, eu una ma gandesc acum la masca mea atat de uzata de zambet prietenos... spun uzata pentru ca imi ascunde tot mai putin ceea ce simt.
Si poate ca mai am...
Ma gandesc daca drumul pe care am luat-o este cel bun din moment ce nu ma simt prea bine... si atunci cand sunt mai trista ma vad in ochii celorlalti asa cum sunt, in spatele mastilor pe care le am. Si-mi place ce vad...inteleg ca greselile mele sunt prea mici totusi si ca singura persoana care nu le iarta sunt eu...
Cati din cei din jurul nostru nu poarta masti evidente, cateodata atat de multe incat seara la culcare cand le scot rand pe rand nu-si mai dau seama cine sunt.
Prefer masca mea ponosita si-mi port sinceritatea in ochi... sper ca totusi cineva sa inteleaga si sa ma placa cu si fara masca...
