nu am citit cartea lui Robin Norwood dar probabil ca in ea se explica motivele pentru care anumite persoane sunt mai mult sau mai putin dependente de iubire in general.
ne dorim sa iubim si sa fim iubiti de mici copii.
prima mea amintire despre iubire este foarte frumoasa, dar trista. aveam 6 ani, eram vecini de strada si parintii lui glumeau ca noi doi ne vom casatori si pe ei ii vom muta in pod...eu repetam asta si Codrut imi spunea ca nu e frumos sa zic asa. la 6 ani imi doream si simteam ca asta vreau si iubeam intr-un fel omul acela, probabil in joaca, asa cum stiam sa ma joc si cu papusile...Codrut a murit intr-un accident stupid la o moara de cereale... nu am mai copilarit impreuna dupa ce eu am intrat in clasa I, fiecare a avut drumul lui. dar el a fost prima iubire.
indiferent care ar fi motivele pentru care eu sunt azi atat de dependenta de iubire cred totusi ca asa am fost mereu. si ca am pus mereu pe locul I acest sentiment.
probabil pentru ca asta am simtit ca este important in viata. ca este singurul lucru indistructibil si cel mai frumos posibil.
este ciudat cum oamenii cer iubire si apoi nu stiu ce sa faca cu ea. cum atunci cand o primesc o diseca, o cerceteaza sa vada daca este intr-adevar iubire, o masoara, o cantaresc si mai ales...o pun la indoiala.
erau vremuri cand iubirea era simpla si nu-mi era teama de nimic...dar atunci cand o ai chiar langa tine dupa asa o lunga asteptare iti este atat de teama sa crezi in ea, nu mai stii ce sa faci ca sa fie tot timpul a ta si...ea poate sa dispara ca un fum...
totul este sa crezi, sa visezi si sa intelegi dincolo de cuvinte si de gesturi...si doar s-o simti.
