noul blog, noul drum

noul meu blog este cel de mai jos:

http://dreamsunlimited-ramona.blogspot.com

va astept cu drag acolo!

nu-i nimic...

S-au terminat povestile de iubire neimplinita...si daca a ajuns cineva aici din intamplare si s-a regasit in cuvintele mele il imbratisez, e un invingator.

Important este ca am iubit. Important este ca am fost curajosi, ca am pus totul pe tava, am incercat cat am putut, am pus totul in joc, toti sacii intr-o singura caruta... :)

Restul nu mai conteaza...totul vine si trece, iubirile raman.
Nu mai pot sa scriu aici pentru ca am atins nivelul maxim admis de dezamagiri si pentru ca nu imi mai place tristetea. De maine va fi altfel. Si blogul unde voi fugi cu soare in piept in loc de ploaie va aparea si aici scris...

Las in urma lacatele care au atarnat atat de greu...

sa dam sau sa nu dam sfaturi... ?

Imi cunosc inima mai bine decat oricine si totusi nu pot sa ma abtin sa cer sfaturi.

Astept tot timpul ca cineva sa-mi dea o solutie salvatoare la problema mea, cineva care stie mai bine decat mine. De multe ori am primit sfaturi bune dar le-am cerut prea tarziu. De putine ori am fost inteleasa, de si mai putine ori apreciata...

Eu...daca as avea sa dau un sfat cuiva i-as spune sa se uite in inima cu atentie si sa vada ce este acolo.
O inima nelinistita nu vede bine, cu siguranta, dar cineva care da un sfat din afara cu atat mai putin.
Si as mai da un al doilea sfat: spune, scrie, fa orice cat timp nu e prea tarziu!
Prea tarziu sa te mai vada, prea tarziu sa mai inteleaga, prea tarziu sa mai fie loc in inima lui...

Atat!...

lost in translation

Lost in translation este un film pe care il intelegi in prisma a ceea ce ai trait...e unul din acele filme pe care de cate ori il vezi de atatea ori gasesti alte si alte intelesuri.

Din pacate e una din acele povesti in care intalnesti persoana potrivita intr-un moment nepotrivit. Totul insa este perfect, intr-un moment perfect, irepetabil.
O iesire din peisaj a doua persoane din doua relatii absolut diferite, intr-un loc si moment absolut rupte de normal...

Cu totii am avut macar un singur moment din acesta, cand am stiut ca atunci cand ne rupem din bratele lui sau ale ei este ultima oara. Si ca am avut un moment...so perfect, so ours!

Charlotte: I just don't know what I'm supposed to be.
Bob: You'll figure that out. The more you know who you are, and what you want, the less you let things upset you.

Charlotte: Let's never come here again because it would never be as much fun.

a venit primavara

iubeste, viseaza, crede !

diferenta intre ieri si azi...intre azi si maine...

daca ni s-ar oferi sansa sa 'editam' o zi din viata noastra? sa stergem ce am gresit si sa facem ce trebuia in locul acelui lucru, oare am face? cred ca am gresi de atatea ori pana in momentul in care am intelege lectia si am face ce trebuie.

ce ne tine in loc sa fim fericiti in fiecare secunda si de ce oare nu putem aplica toate legile scrise in teoriile si cartile motivationale.
oare aici, acum si la noi nu este posibil? vedem si auzim aceleasi lucruri si totusi le percepem diferit.
am citit undeva ca nu conteaza ceea ce facem pentru noi, va muri odata cu noi, conteaza ce oferim...

azi am iubit mai mult decat ieri, si am pierdut mai mult decat maine...m-am temut mai mult decat ieri si mai putin decat maine...sau mai mult? nu, cu maine nu pot sa compar nimic...pot compara azi cu ieri. :)
azi am castigat un prieten si poate am pierdut un altul, am inteles mai multe...am visat mai mult...am pierdut sau am castigat un vis...am iertat si am inteles mai mult...

de unde stim daca azi e mai bine decat maine...poate daca am sti am aprecia altfel oamenii pe langa care trecem, am pune toate intrebarile la care ne e frica sa primim raspunsuri...am recunoaste unde am gresit si ne-am cere scuze...nu stim.

poate ca ar trebui sa ne invatam odata lectiile, poate ca ar trebui sa spunem tot ce simtim cu orice risc.

"buna dimineata! ce zi frumoasa e azi, nu?
ce bine ca sunt aici, ce bine ca sunt cu tine..."

secretul este sa lasam in urma orice regret, teama...remuscare, vis neimplinit...sa luam de mana visul mic, pricajit care a ramas cu noi si sa-l crestem...mare, frumos, adevarat...

it's all about the money...

daca imi plac banii?
imi place sa ma intalnesc des cu prietenii...ca sa fac asta am nevoie de bani.
imi place sa am grija de mama...ca sa fac asta am nevoie de bani.
daca asta inseamna ca imi plac banii, atunci asta sa se inteleaga de aici...

banii sigur ca pot cumpara lucruri, dar nu-ti garanteaza fericirea.
pot cumpara timpul cuiva, dar nu pot cumpara sentimente...

un om care se lauda in primul rand cu ceea ce are si nu cu ceea ce este nu-mi trezeste niciun interes.
prefer sa fiu vie decat sa ma prefac ca traiesc langa cineva care nu inseamna nimic in inima mea dar are bani.

si valoarea lor nu inseamna cifre...inseamna cat bine poti sa faci cuiva cu ei...daca inseamna linistea cuiva. atunci inseamna foarte mult...

se spune ca timpul inseamna bani...dar eu cred ca de fapt daca ai bani poti sa cumperi un coltisor de fericire care conteaza numai si numai daca ai cu cine sa-l imparti si daca esti sanatos... iar astea doua lucruri nu ti le poate cumpara nimeni!

Multumesc !

...pentru ritmul pasilor mei,
...pentru ca m-ai invatat sa iubesc, sa visez, sa cred, sa sper,
...pentru ca sunt ca tine si pentru ca esti ca mine.

Dai cele mai bune sfaturi, dar eu nu pot fi altfel decat sunt.
Ma certi ca nu stiu ce caut, desi tu stii la fel de bine ca si mine unde sunt si ce-mi doresc.
Departe de toti si toate tu stii ca am aceleasi vise pe care le-ai avut si tu odata.
Numai ca ... eu sper sa fiu mai puternica, mai curajoasa, mai norocoasa si desigur sa am un copil aproximativ la fel ca mine si ca tine. :)

Si-ti multumesc ca m-ai facut un mic pui de varsator, ca si tine...in ai carui ochi e greu sa privesti, care atrage privirile in multime, care este original, nelalocul lui, visator...

Mr Nobody

Mr Nobody este un film pe care trebuie sa il vezi de mai multe ori ca sa ii prinzi intreaga esenta.
Este un film splendid, dureros.
In esenta povestea se bazeaza pe efectul de fluture..."butterfly effect"...si anume o mica miscare a unui lucru intr-un sistem complex poate duce la o schimbare mare undeva in univers.
Alegem sa batem din aripi, sa traim, sa iubim pe cineva...sunt alegeri ireversibile ca fumul de tigara care odata iesit nu mai intra inapoi, cum spune eroul filmului, Nemo. Alegem sa traim o viata in care altii aleg pentru noi sau viata aleasa de noi?
Raspunsul e simplu si firesc, e alegerea naturala catre tot ce ne dorim.

Replici din film:
"I've talked so much with you when you weren't there it feels so strange to talk to you through you."
"I've renounced every possible life for one only with you."
"You know what they say, everything works out in the end. Even badly."

fara jumatati de masura

ne nastem cu nevoia de iubire...am mai spus asta...ne nastem cu dorinta de a ne implini prin gasirea acelui suflet pereche...
si asa tot cutreieram prin viata...mergem cand pe iarba care ne gadila talpile, cand pe vreascuri care ne inteapa...
ne oprim langa cel / cea care ne fura inima si ne simte asa cum suntem. si atunci ne oprim, gandindu-ne "oare sa fiu eu asa de norocos? da, poate ca sunt"...

iubirile amagitoare mi se par cele mai crunte, e ca si cum cineva face glume pe seama ta... iti ofera ceva sa vada daca tu mai crezi in iubire... si tu iei de buna credinta totul si cazi in cel mai adanc abis...

iau iubirea amagitoare si ma uit la ea... o rasucesc pe toate partile si o vad asa cum este: mica, meschina, falsa... da, si el s-a indragostit de ceva ce ar putea fi. dar daca totusi va gasi ceva mai frumos sau mai bun. ca doar viata e scurta si merita traita... de ce linistea asta, e ciudat sa fii cu cineva si sa te intregeasca, cand poate totusi se poate mai altfel, mai bine...

urasc iubirile injumatatite, urasc tacerile si mastile...
vreau simplu, vreau intreg. se mai poate?

femei care iubesc prea mult

nu am citit cartea lui Robin Norwood dar probabil ca in ea se explica motivele pentru care anumite persoane sunt mai mult sau mai putin dependente de iubire in general.

ne dorim sa iubim si sa fim iubiti de mici copii.
prima mea amintire despre iubire este foarte frumoasa, dar trista. aveam 6 ani, eram vecini de strada si parintii lui glumeau ca noi doi ne vom casatori si pe ei ii vom muta in pod...eu repetam asta si Codrut imi spunea ca nu e frumos sa zic asa. la 6 ani imi doream si simteam ca asta vreau si iubeam intr-un fel omul acela, probabil in joaca, asa cum stiam sa ma joc si cu papusile...Codrut a murit intr-un accident stupid la o moara de cereale... nu am mai copilarit impreuna dupa ce eu am intrat in clasa I, fiecare a avut drumul lui. dar el a fost prima iubire.

indiferent care ar fi motivele pentru care eu sunt azi atat de dependenta de iubire cred totusi ca asa am fost mereu. si ca am pus mereu pe locul I acest sentiment.
probabil pentru ca asta am simtit ca este important in viata. ca este singurul lucru indistructibil si cel mai frumos posibil.

este ciudat cum oamenii cer iubire si apoi nu stiu ce sa faca cu ea. cum atunci cand o primesc o diseca, o cerceteaza sa vada daca este intr-adevar iubire, o masoara, o cantaresc si mai ales...o pun la indoiala.

erau vremuri cand iubirea era simpla si nu-mi era teama de nimic...dar atunci cand o ai chiar langa tine dupa asa o lunga asteptare iti este atat de teama sa crezi in ea, nu mai stii ce sa faci ca sa fie tot timpul a ta si...ea poate sa dispara ca un fum...
totul este sa crezi, sa visezi si sa intelegi dincolo de cuvinte si de gesturi...si doar s-o simti.

printese pt cateva ore sau pentru o viata?

noaptea de Revelion mi-a adus cateva ore de bucurie pentru ca am fost tratata special... cateva ore si atat.
sunt oameni care ne fac sa ne simtim intr-un anume fel si atunci traim momente magice. nu am pretentia sa cer de la viata sa traiesc intr-un basm tot timpul, dar nu inteleg de ce printr-o ironie a sortii cerem ceva, primim, dar basmul se intrerupe brusc.

tot ironic povestile sunt fie unele foarte linistite in care el te place tu il placi, dar "there's no sparkle" fie bucati de magie, momente speciale, dar el fuge undeva in ceata.

nu se poate sa te afli doar in una din aceste situatii, vreau si si. :)
vreau, cer, ma rog sa fiu din cand in cand printesa cuiva, sa il am in genunchi rugandu-ma sa dansez cu el, sa ma simt speciala; sa-mi aduca un trandafir in dinti; sa nu-i pese de nimic din ce zic altii; sa dansam ca si cum am fi doar noi; sa aibe curajul sa-si asume o relatie rupta de cotidian, vie.

si atunci ma bucur de franturi de cateva ore si fug de cei linistiti cu gandul ca daca imi doresc ceva suficient de mult se va implini.

ce masca voi purta azi?

Fiecare avem cel putin o masca, eu una ma gandesc acum la masca mea atat de uzata de zambet prietenos... spun uzata pentru ca imi ascunde tot mai putin ceea ce simt.
Si poate ca mai am...

Ma gandesc daca drumul pe care am luat-o este cel bun din moment ce nu ma simt prea bine... si atunci cand sunt mai trista ma vad in ochii celorlalti asa cum sunt, in spatele mastilor pe care le am. Si-mi place ce vad...inteleg ca greselile mele sunt prea mici totusi si ca singura persoana care nu le iarta sunt eu...

Cati din cei din jurul nostru nu poarta masti evidente, cateodata atat de multe incat seara la culcare cand le scot rand pe rand nu-si mai dau seama cine sunt.

Prefer masca mea ponosita si-mi port sinceritatea in ochi... sper ca totusi cineva sa inteleaga si sa ma placa cu si fara masca...

cu inima la vedere...

cred ca cel mai mare curaj pe care il poate avea cineva este sa recunoasca cu adevarat ceea ce simte.
cateodata spunem doar o parte din poveste si o accesorizam putin facand lucrurile sa para mai putin serioase, nu atat de grave sau ca sa nu parem ingrozitor de caraghiosi in fata prietenilor nostri.
este normal ca nimeni nu poate vedea povestea asa cum o vedem noi...sau intelege. si iar este normal ca o persoana dezgolita de secrete sa nu mai fie la fel de interesanta.

cred in acelasi timp ca putem citi dincolo de cuvinte si intelege dincolo de gesturi.
ca un singur lucru face cat o mie de cuvinte...
ca femeile simt infinit mai multe decat barbatii...
ca doar spunand ceea ce simtim si riscand sa nu fim intelesi, punandu-ne inima in palma acelui pe care il iubim avem singura sansa la iubire... singurul mod de a obtine un raspuns sau o tacere.

I need you

Nu pot sa scriu sau sa ma gandesc la altceva decat la iubire...
Stau si ma gandesc daca am avut-o vreodata sau daca am trecut pe langa ea fara sa o vad.
Eu cred ca fiecare drum si fiecare alegere ne aduce la ea. Si cred ca ne simtim vii doar langa o singura persoana, ca atunci cand lucrurile nu merg se intampla pentru un motiv...
In acest moment pot sa spun ca am avut o singura iubire...nu pot s-o numesc adevarata iubire pentru ca a fost a mea prea putin timp.

Poate ca o sa rad peste un timp de aceasta iubire, poate nu...tot ce pot sa sper este ca acel el sa fie asa cum il vad eu si iubirea sa nu fie imaginara sau ... sa apara un altul care sa imi rastoarne lumile, sa imi aprinda inima, sa-mi readuca surasul.
Pana atunci nu pot decat sa-l imbratisez in gand si sa ma rog... sa merit o iubire noua, vie, rotunda...

prea "frumoasa", prea "desteapta", prea singura...

esti prea pretentioasa, de asta esti singura...
esti frumoasa si desteapta, ai putea avea pe oricine...

...zise lumea care vede cu ochii ei lumea mea...

cu ce ajuta frumusetea, sau inteligenta, sau bogatia in a iti gasi perechea? te vede el mai bine? sunt mai simple lucrurile atunci cand il intalnesti?
eu cred ca tine numai si numai de noroc.
si vorba lui Kylie, ar trebui sa fiu norocoasa in dragoste...si totusi nu sunt.

sunt dispusa sa renunt la aproape orice ca sa intalnesc iubirea, la un singur lucru nu voi renunta, la miracolele pe care trebuie sa le resimt cand il intalnesc pe el...la lumile care iau noi nuante cand ma gandesc la el...la universul intreg pe care mi-l va darui cu o singura privire, cu un singur gest, cu o singura sarutare...pentru ca ce rost are o viata linistita cu o iubire asezata linistit...ar fi ca o simpla frumusete a cuiva a carei privire e trista, gandindu-se ca are o iubire asezata, dar oare cea adevarata??

furtunile sufletului meu

cand am parasit sau am fost parasita fost fie un ger crancen, fie o ploaie nesfarsita...
vorba cantecului..." si ploua, ploua, ploua peste inima mea..."
soarele a zambit strengar cateva saptamani acum mult timp dandu-mi franturi de povesti de dragoste care nici macar nu erau ale mele.
astept finalul ploii ca sa pot zambi iar cu zambet de iubire, ca sa poata veni iar la mine si sa ma stranga in brate si sa stiu ca toate furtunile s-au terminat, ca va fi mereu soare pentru noi...

my dreams...

vorbeam aseara despre semnele sub care ne nastem: apa, aer, pamant, foc... si cum sa ne decoram camera in functie de ele.
a rezultat ca eu voi pune norisori in camera mea... :) si anume roz.

cred ca visele noastre sunt cel mai de pret lucru la care nu trebuie sa renuntam...
cred ca noi, si felul nostru de a fi cand eram mici nu ar trebui sa se schimbe sub niciun pretext.

crestem oare pe masura ce inaintam in varsta? sau adunam temeri, griji care ne indeparteaza de la visele noastre initiale? uitam cine suntem pe masura ce ne "maturizam"? eu zic ca da. si ca ar trebui sa revenim la inocenta, la credinta, la iubire...la lucrurile simple. la simturile noastre care nu dau gres niciodata si sa uitam de ratiunea impusa de altii. sa pastram doar regulile care nu pot fi schimbate sub absolut nicio forma.

si sa nu lasam pe nimeni sa ne fure visele si zambetul. si sa plutim pe un norisor roz, de ce nu? cine ne impiedica? :)

ce doare mai tare?...

"ce mult as vrea sa fiu in locul tau" mi-a spus azi o prietena careia probabil i se pare mai trista singuratatea in 2. "ce bine ca aveti macar cu cine sa va certati" am spus eu...gandindu-ma la serile in care nu am cu cine sa vorbesc.

in aparenta vietile noastre sunt frumoase vazute din exterior. avem haine dragute, zambim frumos, stim sa purtam o discutie ok si avem o aparenta foarte buna... o aparenta... oare cum ar fi ca hainele noastre sa se metamorfozeze conform sentimentelor noastre? daca oricat de mult ne-am stradui sa fim ok, sa avem aparente de cersetori ai iubirii...si lumea sa ne ocoleasca...

imi amintesc ca sunt singura atunci cand vine seara, imi amintesc ca sunt neiubita atunci cand imi verific la nesfarsit mesajele de mail pe mobil, imi amintesc ca nu am tresariri de indragostita atunci cand plec de acasa ca sa scap de singuratate si dau de singuratatea inimii mele care ma doare constant.

am citit undeva ca izolarea este cea mai trista pedeapsa, de asta detinutii sunt izolati si nu neaparat privati de alte lucruri... oare sunt si eu un prizonier, si daca da, voit sau nu?

sunt o actrita destul de buna daca zambetul meu inca mai are culoare de zambet...daca pasii mei inca mai au ritmuri vesele...daca oamenii ma simt linistita cand in inima mea sunt furtuni. dar niciun compliment si nicio recompensa datorate acestor aparente nu mi-ar aduce bucuria unui singur mesaj, a unui singur zambet, a unui simplu sarut...

si atunci ma bucur ca hainele mele nu stiu sa se metamorfozeze. pentru ca atunci toata lumea m-ar ocoli...

un film despre iubire...

Wicker Park este unul din filmele mele preferate.

E un film despre iubire, acea iubire care nu se pierde, in ciuda a ceea ce fac cei din jur.
In ciuda egoismului, rautatii...
Pentru ca sufletele pereche se intalnesc in ciuda a tot si a toate...

"Tell me your secrets
And ask me your questions
Oh, let's go back to the start

Running in circles
Coming up tails
Heads on the science apart

Nobody said it was easy
It's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be this hard"

Coldplay - The scientist