furtunile sufletului meu

cand am parasit sau am fost parasita fost fie un ger crancen, fie o ploaie nesfarsita...
vorba cantecului..." si ploua, ploua, ploua peste inima mea..."
soarele a zambit strengar cateva saptamani acum mult timp dandu-mi franturi de povesti de dragoste care nici macar nu erau ale mele.
astept finalul ploii ca sa pot zambi iar cu zambet de iubire, ca sa poata veni iar la mine si sa ma stranga in brate si sa stiu ca toate furtunile s-au terminat, ca va fi mereu soare pentru noi...

my dreams...

vorbeam aseara despre semnele sub care ne nastem: apa, aer, pamant, foc... si cum sa ne decoram camera in functie de ele.
a rezultat ca eu voi pune norisori in camera mea... :) si anume roz.

cred ca visele noastre sunt cel mai de pret lucru la care nu trebuie sa renuntam...
cred ca noi, si felul nostru de a fi cand eram mici nu ar trebui sa se schimbe sub niciun pretext.

crestem oare pe masura ce inaintam in varsta? sau adunam temeri, griji care ne indeparteaza de la visele noastre initiale? uitam cine suntem pe masura ce ne "maturizam"? eu zic ca da. si ca ar trebui sa revenim la inocenta, la credinta, la iubire...la lucrurile simple. la simturile noastre care nu dau gres niciodata si sa uitam de ratiunea impusa de altii. sa pastram doar regulile care nu pot fi schimbate sub absolut nicio forma.

si sa nu lasam pe nimeni sa ne fure visele si zambetul. si sa plutim pe un norisor roz, de ce nu? cine ne impiedica? :)

ce doare mai tare?...

"ce mult as vrea sa fiu in locul tau" mi-a spus azi o prietena careia probabil i se pare mai trista singuratatea in 2. "ce bine ca aveti macar cu cine sa va certati" am spus eu...gandindu-ma la serile in care nu am cu cine sa vorbesc.

in aparenta vietile noastre sunt frumoase vazute din exterior. avem haine dragute, zambim frumos, stim sa purtam o discutie ok si avem o aparenta foarte buna... o aparenta... oare cum ar fi ca hainele noastre sa se metamorfozeze conform sentimentelor noastre? daca oricat de mult ne-am stradui sa fim ok, sa avem aparente de cersetori ai iubirii...si lumea sa ne ocoleasca...

imi amintesc ca sunt singura atunci cand vine seara, imi amintesc ca sunt neiubita atunci cand imi verific la nesfarsit mesajele de mail pe mobil, imi amintesc ca nu am tresariri de indragostita atunci cand plec de acasa ca sa scap de singuratate si dau de singuratatea inimii mele care ma doare constant.

am citit undeva ca izolarea este cea mai trista pedeapsa, de asta detinutii sunt izolati si nu neaparat privati de alte lucruri... oare sunt si eu un prizonier, si daca da, voit sau nu?

sunt o actrita destul de buna daca zambetul meu inca mai are culoare de zambet...daca pasii mei inca mai au ritmuri vesele...daca oamenii ma simt linistita cand in inima mea sunt furtuni. dar niciun compliment si nicio recompensa datorate acestor aparente nu mi-ar aduce bucuria unui singur mesaj, a unui singur zambet, a unui simplu sarut...

si atunci ma bucur ca hainele mele nu stiu sa se metamorfozeze. pentru ca atunci toata lumea m-ar ocoli...

un film despre iubire...

Wicker Park este unul din filmele mele preferate.

E un film despre iubire, acea iubire care nu se pierde, in ciuda a ceea ce fac cei din jur.
In ciuda egoismului, rautatii...
Pentru ca sufletele pereche se intalnesc in ciuda a tot si a toate...

"Tell me your secrets
And ask me your questions
Oh, let's go back to the start

Running in circles
Coming up tails
Heads on the science apart

Nobody said it was easy
It's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be this hard"

Coldplay - The scientist

pretul singuratatii sau ce este fericirea?

am fost in relatii care ma sufocau, care ma faceau sa uit de mine si dorintele mele...
am fost iubita si alinitata... dar si neinteleasa...
a-ti dori sa fii cu cineva nu inseamna nimic daca nu intelegi acea persoana si nu te raportezi la ea, daca sufletele celor doi nu seamana suficient de mult.

singuratatea doare pentru ca nu este suficient sa faci ceea ce iti doresti, sa ai un pat mare doar pentru tine sau sa nu trebuiasca sa dai explicatii nimanui...

am trait clipe de fericire atunci cand am simtit ca nu mai trebuie sa caut, ca apartin unui anume EL, ca zambesc intr-una si ca pot face absolut orice. dar probabil ca asa sunt toate inceputurile, cu zambet prostesc de fericire.

dar ma incapatanez sa cred ca voi avea si eu parte de acea fericire... care sfideaza varsta, timpul, distantele, orice...

any minute now....any minute... :))

missing my angel...